PROIECTUL REGIONAL “ȘCOALA, A DOUA FAMILIE”-
Școala Gimnazială Specială ”Constantin Păunescu” IAȘI
Vă invită să participați la
CONCURSUL DE IDEI
”Profesori, părinți și elevi - parteneri în
iniţiative”
Ediţia
a III-a, octombrie - noiembrie 2018, Iaşi
Concursul se adresează:
-
elevilor cu și fără cerinţe
educative speciale din unităţile de învăţământ special și special integrat;
- cadrelor didactice
din învăţământul special și special integrat, preşcolar, primar, gimnazial şi
liceal;
-părinților elevilor participanți.
-părinților elevilor participanți.
Echipaje
formate din 4 elevi din care cel puțin 1 cu CES + cel puțin un părinte,
coordonați de un profesor, amenajează/înfrumusețează un colț/spațiu din școala
sau clasa lor, utilizând resurse și tehnici la îndemână, care pot fi ușor
replicabile.
În timpul activității propriu-zise și
la final se vor lua instantanee fotografice iar albumul cu 5 fotografii
reprezentative în format electronic va fi trimis pe adresa ceac.paunescu.iasi@gmail.com
Tematica sugerată:
Ziua Educației
Sărbătorind Centenarul Marii Uniri-
1918-2018
sau orice temă de interes pentru cadrele didactice, părinți sau elevi.
sau orice temă de interes pentru cadrele didactice, părinți sau elevi.
Perioada de trimitere a fotografiilor: 2– 30 octombrie 2018
Jurizarea: 8 noiembrie 2018
IMPORTANT:
1)
Fotografiile
trebuie să reflecte potenţialul creativ al copiilor şi tematica centrală a
concursului!
2) Echipajele
vor trimite 5 fotografii dintre care 4 fotografii care surprind instantanee de
la activitatea propriu-zisă iar 1 fotografie cu echipajul în faţa siglei şcolii
participante cu mesajul Şcoala, a doua familie la loc vizibil.
3) Fotografiile
trimise nu vor fi restituite, organizatorilor cedându-li-se dreptul de a
le pentru publicitate și reclamă pentru
concurs/proiect sau pentru publicarea lor în revista școlii.
4) Nu se
admit contestaţii.
5) Albumele
de fotografii vor fi postate pe blogul proiectului
http://scoalapaunescu.blogspot.com/.
6 Pentru fiecare nivel de studiu se vor acorda
Premiile I, II, III și 1 Menţiune. Elevii vor primi diplome. Premiile vor
însuma 25% din numărul de participanți pe fiecare categorie de concurs.
7)
Toate
cadrele didactice participante/ părinți vor primi diplome de participare şi
adeverinţe.
CONDIŢII DE PARTICIPARE:
· Înscrierea în concurs se face prin completarea scanarea
și trimiterea Fișei de înscriere (Anexa 1) pe
adresa de mail- ceac.paunescu.iasi@gmail.com
adresa de mail- ceac.paunescu.iasi@gmail.com
·
Fotografiile vor fi trimise în format arhivat pe
adresa de mail- ceac.paunescu.iasi@gmail.com.
– cu mențiunea pentru Concursul regional
Școala, a doua familie.
·
Vor fi
evaluate doar lucrările care ajung în perioada 2– 30 octombrie
2018.
Se vor avea în vedere, drept criterii de evaluare:
v conţinutul
fotografiilor și încadrarea în tema concursului
v contribuţia
individuală, originalitatea, creativitatea şi ingeniozitatea reliefate
v aspectul
amenajării/înfrumusețării colțului/spațiului din școala sau
clasa lor
Date de contact: tel : 0752005197; 0742051950
email: ceac.paunescu.iasi@gmail.com
ANEXA1
FIŞĂ DE ÎNSCRIERE
CONCURS REGIONAL
SCOALA, A DOUA
FAMILIE
CONCURS DE IDEI
”Profesori, părinți și elevi - parteneri în iniţiative”
Ediţia a III-a, octombrie 2018, Iaşi
Numele şi prenumele cadrului didactic îndrumător:…………………………………………………
Unitatea de
învățământ: ……………………………………………………………………………
Adresa unităţii de
învăţământ: ………………………………………………………………………
Adresa de livrare a diplomelor:……………………………………………………………………
Telefon cadru didactic
îndrumător …………………………………………………………………
E-mail cadru didactic îndrumător………………………………………………………….
Ciclul: preșcolar
_____ primar_____; gimnazial____; liceal_____
Titlul albumului:___________________________________________________________
Tema:
______________________________________________
Echipajul de elevi concurenți (Se va
trece în dreptul elevului dacă este cu CES):
Nr.
crt
|
Numele şi prenumele
|
Clasa/grupa
|
|
Părinți/
însoțitori, participanți semnătura:
1.__________________________________________________________________
2.__________________________________________________________________
3.__________________________________________________________________
Consilier
educativ,
______________________________
Director,
____________________________
Profesor
-coordonator echipaj,
______________________________
Date de contact:tel : 0752005197; 0742051950 email: ceac.paunescu.iasi@gmail.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu